Despre vin, prinți și alegeri

Era o poveste pe care mi-o tot spunea tataie când eram mică, despre un prinţ şi două cupe cu vin. Prinţul ajunsese într-un labirint din care nu mai putea ieşi. Nu mai ştiu exact firul întâmplărilor, îmi amintesc doar că trebuia să scape pentru a-l învinge pe marele şi răul vrăjitor de pe acel tărâm. Acestuia i s-a oferit o şansă de evadare, căci tare greu îi mai era să desluşească iţele de liane, frunze şi să găsească o scăpare din potecile întortocheate. La o răscruce a apărut un spiriduş verde şi malefic, pus uşor pe șotii. Dar voia să-l lumineze pe prinţul nostru neajutorat. Problema e că totul vine cu un preţ, orice faptă are şi răsplată, în lume totul se află într-un perfect echilibru, iar punţile sunt destul de şubrede. I-a oferit două cupe cu vin. I le-a întins şi i-a spus: Una dintre ele este cheia spre ieşire şi viaţă veşnică. Prinţul s-a bucurat şi a vrut să le înhaţe cât mai repede, însă arlechinul nostru jucăuş i le-a luat de sub nas spunându-i că cealaltă cupă conţine vin, blestemând pe cine bea la moarte în chinuri. Imediat ce i-a spus a dispărut. Acum prinţul avea de ales, între a bea dintr-una din cupe sau de a-şi aştepta sfârşitul pe cale naturală în labirintul infinit. Dacă ar fi băut dintr-o cupă existau şanse mari să moară pe loc. 

            Ce am înţeles eu din această poveste? Că viaţa e a naibii de incorectă şi suntem puşi să facem alegeri. „Alege cu inima, cu sufletul, cu capul, cu toată fiinţa!” – ni se spune adesea. E nedrept să fim puşi să ne rupem în două pentru cineva, dar uneori ne aflăm în această ipostază; e nedrept să fim puşi să alegem mereu câte o cale către viitor, când noi încă vrem să cercetăm şi să explorăm, suntem presaţi de timp şi de oamenii din jur. Alege cum vrei, poţi da şi cu banul, dar suportă şi consecinţele, asumă-ţi durerea şi bucuria cu aceeaşi măsură.

            Nu e cinstit să ni se impună ce să fim, cu cine să fim, ce să iubim şi ce nu, în ce să credem şi în ce nu. Oamenii care suntem nu se pot schimba, căci e ceva dincolo de metafizic. Oamenii pe care-i iubim ne completează sau ne îngreunează viaţa, dar trebuie să ne obișnuim cu ceea ce vrem să fim. Nu-ţi căuta scuze, nu te scuza pentru ceea ce ai făcut! Ai distrus inimi, suflete, ai spulberat speranţe, ai chinuit fiinţe prin alegerile tale? Nu, nu sunt victime colaterale în lupta ta cu tine de a supravieţui acestei lumi. Pur şi simplu sunt victime şi nu ai niciun drept să te prefaci că-ţi pasă. Nu-ţi pasă. Poate a fost intenţionat, poate nu a fost, poate ai ales cu inima sau fără ea, poate ai ales obligat de circumstanţe sau că ți s-a părut că va fi mai bine, poate ai vrut să rănești, poate te-ai simțit ameninţat, poate ți s-a părut că aşa e mai bine pentru toţi. Există mulţi de „poate” şi „dacă” în viaţă. Faptele sunt cele care vorbesc. E întâmplarea, destinul. Poate ești fericit, poate toți sunt bine.

            Aşa a păţit şi prinţul din poveste. Dar dragul de el a ales cu întreaga lui fiinţă, deci se poate. Nu a ales să fie laș, a băut din vin.

            Dar oamenii uneori sunt laşi şi fug, le e teamă. Şi eu am fugit din calea multor lucruri din instinct de autoconservare. Nu regret absolut niciun moment. Am considerat că e mai bine să mă retrag decât să aleg, căci poate credinţele mele erau mult prea spulberate pe atunci, căci poate nu voiam să distrug mai rău, căci poate speram să fiu trasă de mânecă şi luată la întrebări. Dacă voi mai fugi din calea responsabilităţilor? Probabil. N-aş schimba nimic din ce am ales până acum, chiar dacă a fost faptul că n-am ales cu adevărat. Dacă aş putea da timpul înapoi, nu aş modifica nici măcar o aţă. N-aş modifica nici momentele mele de copil răsfăţat, n-aş schimba nici măcar lucrurile răutăcioase pe care le spuneam. Aş lăsa ca oamenii pe care i-am cunoscut să facă la fel, i-aş crede ca o oarbă şi i-aş strânge la piept cu toată forţa mea, aş plânge pentru durerea lor şi m-aş bucura la fericire, aş lupta cu toţi pentru ei. Nu aş modifica nici faptul că am fost de două ori într-o zi la cinema, nu aş modifica nici felul în care mi-am deschis sufletul în faţa altora. De ce? Nu sunt doar vorbe, e acceptare de sine, asumare. Asta sunt şi cu asta defilez în lume – cu mine și cu un zâmbet plăpând. N-aş schimba nici lacrimile, le-aş lăsa în acelaşi fel, le-aş şterge în acelaşi mod şi aş păşi cu încredere mai departe.

            Părerile de rău sunt în zadar. Fii tu!

            Prinţul a ales. Nu, nu a murit! Nu, nu a nimerit cupa cu vinul magic! Dar cum de a supravieţuit? Nu a primit nici ajutor din exterior. Oricât de mult ar fi avut nevoie de un prieten, acesta doar l-ar fi putut bate pe spate, l-ar fi putut încuraja cu o vorbă bună. E adevărat că aceste gesturi i-ar fi ridicat moralul, dar era presat de alegere. Putea muri din clipă în clipă, rămânea flamând.

            A ales să combine cele două vinuri. Le-a băut pe ambele. A supravieţuit şi o poartă i s-a deschis în cale. Uşa l-a dus către un tărâm primejdios, însă a trăit, a luptat şi a reuşit să iasă la lumină în mai puţin de trei zile şi trei nopţi, l-a învins pe vrăjitor. Apoi s-a căsătorit cu Cosânzeana lui şi au trăit fericiţi veşnic, până la sfârşitul lumii şi dincolo de aceasta.

            Ce am înţeles eu din poveste? Că şi dacă nu fugi, poţi găsi o cale de mijloc. Dacă nu rişti nu câştigi, dar dacă te gândeşti mai profund, răspunsul este mai mult decât evident.

            Care este răspunsul meu la dilema existenţială? E mult prea vag, deosebit de intrigant şi încă îl descopăr. Secretul nu e să nu-ţi pese, ci să te laşi doborât pentru a te ridica şi a o lua de la capăt, pentru a găsi puterea de a zâmbi de dragul celor mai banale lucruri. Secretul mai dezvăluie ceva dur: alegerile sunt de mult mai multe feluri decât le vezi tu. Dacă tu ai avut de ales dintre două persoane, să spunem, nu e corect s-o faci decât dacă de una chiar nu-ţi pasă. Dar dacă le iubeşti cu adevărat, nu este normal să alegi, nu e normal ca ele să te pună în ipostaza aceasta. E ca atunci când eşti mic şi părinţii te întreabă pe cine iubeşti mai mult: pe mama sau pe tata? Copilul va spune ori că pe ambii, ori că pe cel care e lângă el acum, ori că cel care îi oferă mai mult. Dar uneori ceea ce oferi poate fi tot ce ai şi totuşi receptat ca infim.

            Asumă ce-ai ales, dacă ai ales! Riscă, dacă simţi că e nevoie să rişti! Fugi, dacă e singurul lucru care simţi că te-ar ajuta, evadează! Gândeşte-te mult şi fă-ţi viaţa cu un strop mai bună pe zi ce trece! Niciodată nu te gândi ce-ar fi fost dacă, că nici prinţul dacă alegea cupa greşită şi murea nu ar fi putut să se mai întrebe! Niciodată nu te uita în urmă decât pentru amintiri care merită păstrate în inimă, nicidecum pentru regrete! Fii tu şi e de ajuns! Şi cel mai important: totul se află într-un perfect echilibru în univers!